Benutzer:ZahaMiha

Diese Wikipedia-Seite gehört Mihail Zaharie – Ich bin die Sonne und die Welt ist meine Entdeckungsreise. Wenn das Wissen seinen Höhepunkt erreicht, ist die Reise zu Ende.

😉

Această pagina Wikipedia e a lui Mihail Zaharie - Eu sunt soarele, iar lumea este călătoria mea de descoperire. Când cunoașterea va atinge apogeul, călătoria va ajunge la sfârșit.

🥰

This Wikipedia page belongs to Mihail Zaharie – I am the sun and the world is my voyage of discovery. When knowledge reaches its peak, the journey is over.

🤔

ZahaMiha

Mihail Zaharie

este un român născut într-o joi în 15 aprilie 1965 la Brașov - România (Europa unită).

Cunoscut prin spiritul său ager al dreptății, cinste și ascuțimea agerimii minții, în cele mai strălucite proiecte din viața asta ca de exemplu luminile de la avionul Airbus A380 făcute pe bază de LED-uri. Precum și primii șapte ai săi ani petrecuți la marea Uzină mastodont Tractorul Brașov (UTB) care pe vremea aceea (anii 80) avea 24.000 de muncitori activi.

În 1977 în 12 iulie avea operație de inimă în Africa de Sud ancheta om în echipa doctorul lui Cristian și marius Barnum care devine foarte cunoscută în cercurile de prieteni și cunoscuți. Aceasta este Steaua care îl va transporta mai departe în viitor față de toți oamenii din jurul său ca o forță deosebită de clară și caldă.

Istoria vieții lui Mihail

Nașterea și primii ani ai săi înainte de școală

Se poate spune că m-am născut într-o joi înainte de 7:00 dimineața adică probabil pe la 6 45 când pana mea i-a dat vestea de la maternitatea din Brașov tatălui meu care lucra la uzina tractorul să născut un băiat primul luat băiat care rezultă asta din dragoste foarte focoasă rapidă dar și curată la distanță de 30 km.

Tatăl Nicolae Lucian Zaharie provenit dintr-o familie serioasă dintr-un sat numit Ludișor (de 500 de familii) la poalele munților Făgăraș, aproximativ 12 kilometri de Făgăraș.

Părinții lui, tatăl Nicolae Zaharia ( la trecerea pe certificatul de naștere a lui Lucian se face o eroare de o literă și apare numele de Zaharie) era despărțit de soția lui Rozeta Ganea (mama lui Lucian). Acesta trăia la București singur cu o metresă. Făcuse mult timp meseria de Vătăman, practic șofer de tramvai și avea o casă construită pe Intrarea Cretei 2., în cartierul Primăverii din București.

Mama lui Lucian: Rozeta Ganea care divorțase de bărbatul ei, acum trăia la Ludișor educându-și băiatul, pe Lucian Zaharie, în toate cele necesare pentru ca să reușească bine în viață. Ea fusese infirmieră la Spitalul Ilie Pintilie în București o perioadă, după care dese ori înainte de pensie și la pensie ajuta oamenii din sat din punct de vedere medical cu multe leacuri și medicamente.

Bunica mea era provenită din familia Ganea se numea Rozeta, ea era născută la 17 noiembrie 1913. Bunicului Nicolae nu îi mai știu data de naștere. Da într-un mod foarte natural tatăl meu Lucian era născut exact auzim mai târziu pe 18 noiembrie în 1937. Dat fiind de condițiile foarte aspre din iernile trecute care erau deja instalate în mijlocul lui noiembrie, nu au găsit nou- căruța ceva să ajungă cu copilul nou-născut în primele zile la Făgăraș, unde să făceau înscrierile de naștere, și așa tatăl meu apare în certificatului de naștere cu data de 20 noiembrie 1937 ca fiind născut.

Din familia bunicii au mai făcut parte un frate mai mijlociu Dumitru pe care l-a îngropat o bombă în primul război mondial până la gât și l-au găsit soldații mai târziu având ceva probleme cu nervii uneori, dar era un om de aur, Un un cioban harnic care mi-a făcut cel mai gustos bolț din brânză direct la stina lui din gust pe care și astăzi nu mai simt în gură - m-ai iubit pe mine foarte mult. Acesta era necăsătorit și a rămas ne căsătorit în 1977 (după operația mea) când în octombrie a decedat.

Cel mai mare dintre frați era Nicolae Ganea, Nicu îi ziceam noi, cu ceva chelie, l-am tuns de multe ori. Căsătorit și singur-fără copii, soția lui se numea Ileana, era din Buzău făcuse pălării pe vremuri și ducea și aducea pălării și bani de la clienți la prăvălia ei unde lucra. Expresie de căldură rară pentru mine din partea acestor doi oameni pentru că neavând copii și eu fiind operat de inimă m-au iubit într-un mod deosebit.

Tatăl și mama acestor trei copiii (Nicolae Dumitru și Rozeta) tatăl se numea Samoilă Ganea, iar mama se numea Eufrosina Ganea. Tata (Străbunicul meu) era fierar, iar mama casnică a fost o familie foarte harnică cu un atelier privat de fierărie în curte. Străbunicul și străbunica făcea o grămadă de lucruri necesare pentru carele și căruțele oamenilor precum și pentru case - anumite instrumente necesare - toate din fier forjat la foc cu cărbuni și încins cu foalele (acea pompă de suflat aer și întețit focul). Când bunicul dădea de trei ori cu ciocanul în nicovală bunica trăgea repede mâncarea de pe foc și fugea să-l ajute la treaba din atelier.

Pe lângă cei trei frați au mai crescut un băiat din prima căsătorie pe Ion, care rămăsese fără mama sa, fiindcă s-a sinucis - cel puțin asta era varianta spusă în sat. Străbunicul Samoilă mai fusese odată căsătorit înainte de anii 1910 cu altă femeie și printr-o oportunitate a reușit să se urce pe vapor în acel timp cu mulți făgărășeni și a plecat în Cleveland în Ohio pentru un anumit timp, cred că între un an jumate și trei ani, nu știu exact datele. Doar că în Cleveland ar fi strâns destui bani care i-ar fi folosit mai târziu pentru aceasta fierărie și a dat veste că se întoarce, s-a urcat pe vapor și a venit înapoi la Ludișor. Însă probabil că prima lui soție fiind între timp cu altcineva, a hotărât să-și ia viața singură - pe terenurile de lângă satul Ludișor și a fost găsită moartă acolo cu câteva zile înainte de a veni Samoilă din America. Există niște poze deosebite, vechi, făcute de bunicul Ganea în Cleveland, unde palmele lui sunt atât de late că noi i-am denumit mâinile “ca de lopată” - era un om mare și c-o privire semeață, oameni grei cum se zicea în popor.

Acest unchi Ion Ganea care a trăit și și-a făcut singur casa pe strada Carol Knappe 44 în București, era un om bun dar harnic și corect, mic de statură însă foarte minuțios în ceea ce făcea. Își făcuse o instalație de încălzire cu gaze în pivniță la el acasă de toată frumusețea. El a avut o fată pe numele Mariana (căsătorită Radu), care la rândul ei a avut un băiat Valentin Radu. Valentin este mai mare ca mine cu patru ani, născut în 1961 un pic zbanghiu, dar simpatic. Trăiește acum în Paderborn (Germania) împreună cu soția lui Violeta provenită din Oltenia (Craiova) și cu cei doi copii a lui care sunt acuma: Ștefan (care are deja 30 de ani) și Ana Maria care e de-o seamă cu Cristian al meu, de aproximativ 23 de ani. Acest Ion Ganea, unchiul meu, este practic fiul acelei femei care s-a sinucis lângă Ludișor în anii de dinainte de 1910, prima soție a lui Samoila străbunicul meu.

În familia lui Samoilă și Eufrasina mai era un copil care a fost adoptat adică a crescut de cei doi (de la sora lui Samoilă care murise) pe nume Ion Brezeanu care mai târziu a fost de excepție în familia noastră. El făcuse facultatea și era profesor bine-văzut la Galați - se chema Ion Brezeanu era profesor emerit în istoria și literatura limbii române.

Un episod interesant care trebuie neapărat să îl relatez aici legat de acest Ion Brezeanu și acel unchi mijlociu Dumitru este cel cu toporul din piatră lăsat de “Iele” în curtea familiei Ganea noaptea. Se povestește din străbuni că în trecut prin satele oamenilor noaptea  îi vizitau așa foarte în secret IELE-le, sau așa numitele “Sânziene “ -niște femei în formă de îngeri foarte pure ca un nor, care dansau practic în curtea oamenilor noaptea și despre care se spune că nu era bine să te uiți cumva la ele în ochi pentru că … orbeai.

Acuma bunica povestește că într-una din nopți pe la ora 2-3 acest badea Mitru (așa îl denumeam noi pe Dumitru) a văzut ceva lumină afară în curte și s-a apropiat de perdele încet și cu teamă oarecum, uitându-se prin colțul casei. El a văzut în curte un dans de femei (care se desfășura în surdină) care se jucau într-o horă în apropierea fântâni în centru curții pe iarbă. Dumitru și-a ferit ochii de iele, după cum spuneau zicalele din bătrâni. Dimineața, când s-au trezit, au găsit un cerc ars pe iarbă și în centrul lui era o toporișcă din piatră de granit cu un vârf mai ascuțit și o parte lată, precum și cu o gaura prin el, cam cam un deget perfect făcută prin interiorul Granitului lucru care nu se poate întâlni în acele vremuri nu erau pasiunea utilaje care să poată face o asemenea gaură perfect totul era Șlefuit șlefuit perfect topo avea mărimea cam cat o palmă nu era mai mare și nu o palmă luat o palmă de copil mai mult.

Prima școală și liceul